Archive for September, 2009

Evenimente:

1791: Premiera operei Die Zauberflöte (Flautul fermecat), de Wolfgang Amadeus Mozart are loc la Wiena, la Schikaneders Theater.

1990: A fost semnată, la New York, “Declaraţia mondială privind supravieţuirea, protejarea şi dezvoltarea copiilor“, în cadrul Conferinţei mondiale la nivel înalt consacrată condiţiei copilului.

S-au nascut:

1530: Geronimo Mercuriali, filolog şi fizician italian (d. 1606)

1715: Étienne Bonnot de Condillac, filozof francez (d. 1780)

1898: Prinţesa Charlotte de Monaco (d. 1977)

1928: Elie Wiesel, scriitor şi filosof american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1986)

1931: Dem Rădulescu, actor român de teatru şi film (d. 2000)

Au decedat:

420: Sfântul Ieronim, traducător al Bibliei Vulgata

1487: John Sutton, primul Baron Dudley, Lord Locotenent al Irlandei (n. 1400)

1790: Nicolae Mavrogheni, domnitor fanariot

1955: Мihail Cehov, actor, regizor şi scriitor rus (n. 1891)

Evenimente:

1815: A fost semnat, la Paris, actul de constituire a “Sfintei Alianţe”, de către Alexandru I, ţarul Rusiei (1801-1825), Francisc I, împăratul Austriei (1804-1835), şi Frederic Wilhelm al III-lea, rege al Prusiei (1797-1840)

1918: Primul război mondial: Bătălia de la Meuse

1944: Al doilea război mondial: Operaţiunea Market-Garden a eşuat

1960: În Chicago, Illinois, Richard Nixon şi John F. Kennedy au luat parte la prima dezbatere prezidenţială televizată din lume

1969: The Beatles îşi lansează albumul Abbey Road în Anglia

1991: “A patra mineriadă“: Minerii revin în Piaţa Victoriei. Au loc negocieri cu uşile închise, între reprezentanţii minerilor şi cei ai conducerii ţării. Se obţine demisia Guvernului Roman, anunţată la orele 12,30, din balconul Palatului Victoria. Seara, minerii încearcă să patrundă în Televiziune. Au loc scene de violenţă şi de vandalism.

S-au nascut:

1888: T.S. Eliot, poet şi dramaturg anglo-american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1949 (d. 1965)

1897: Papa Paul al VI-lea (d. 1978)

1898: George Gershwin, compozitor american (d. 1937)

1909: Horia Stanca, cronicar dramatic, memorialist şi traducător român (d. 2002)

1948: Olivia Newton-John, solistă vocală, actriţă australiană

Au decedat:

1974: Titus Lapteş, actor român (n. 1903)

1979: Contesa Alexandra Tolstoi, fiica şi secretara scriitorului Lev Nikolaevici Tolstoi (n. 1884)

2003: Robert Palmer, cântăreţ englez (n. 1949)

2008: Paul Newman, actor şi regizor american (n. 1925)

Sarbatori:

Ziua Mondială a Inimii

Ziua Europeană a Limbilor

Ziua Naţională a Contracepţiei

Evenimente:

1066: Bătălia de la Stamford Bridge marchează finalul epocii de glorie a vikingilor

1396: Bătălia de la Nicopole. Sultanul Baiazid I, “Fulgerul” înfrânge armata cruciată la Nicopole; de partea cruciaţilor a luptat şi un corp de oaste sub comanda lui Mircea cel Bătrân

1513: Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa ajunge în Oceanul Pacific

1972: Norvegienii votează majoritar negativ la referendumul privind integrarea în Comunitatea Economică Europeană

1976: Trupa de rock U2 este înfiinţată după o întâlnire în casa bateristului Larry Mullen

2002: În Siberia se produce Evenimentul Vitim, posibil impact al unui corp ceresc cu Pământul

S-au nascut:

1881: Panait Cerna, poet român (d. 1913)

1897: William Faulkner, scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1949 (d. 1962)

1906: Dmitri Shostakovich, compozitor rus (d. 1975)

1913: Maria Tănase, interpretă româncă de muzică populară (d. 1963)

1968: Will Smith, actor şi rapper american

1969: Catherine Zeta-Jones, actriţă de origine galeză, soţia actorului Michael Douglas

Au decedat:

1849: Johann Strauss tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac (n. 1804)

1933: Paul Ehrenfest, fizician şi matematician austriac (n. 1880)

1970: Erich Maria Remarque, scriitor german (n. 1898)

1996: Nicu Ceauşescu, politician român (n. 1951)

Evenimente:

622: Profetul Muhammad încheie pelerinajul de la Mecca la Medina.

1180: Moare Manuel I Comnenul, ultimul împărat al dinastiei Comnenilor. Imperiul bizantin cade în declin.

1970: A fost adus pentru prima oară pe Pamant sol lunar de către capsula de întoarcere a staţiei automate “Luna-16″ aparţinând fostei URSS.

1998: O echipă internaţională de chirurgi din Lyon a reuşit primul transplant de mană din lume.

S-au nascut:

1725: Arthur Guinness, fondatorul fabricii de bere irlandeze Guinness (d. 1803)

1896: F. Scott Fitzgerald, scriitor american (d. 1940)

1941: Lucia Hossu-Longin, jurnalistă româncă

1949: Pedro Almodóvar, regizor de film spaniol

Au decedat:

1541: Philipp Theophrast Bombast von Hohenheim, cunoscut ca Paracelsus, medic german (n. 1493)

1572: Túpac Amaru I., ultimul conducător a Imperiului Inca

2004: Françoise Sagan, scriitoare franceză (n. 1935)

Stim cu totii ca timpul nu prea mai are rabdare cu noi, drept urmare nu  avem rabdare sa ne comportam sanatos cu noi insine. Micul dejun tinde sa fie inlocuit de o cana mare de cafea si o tigara, pauza de masa se consuma in fata unui fast-food, iar cina reprezinta o felie sau doua de pizza.friptura porc

Iata cateva trucuri pentru a iesi din tentatia de a manca nesanatos in oras:

1. La un restaurant incearca sa stai deoparte de mincarurile grase, de fripturile de porc, mici, pizza cu multe carnuri, etc.  Evita cartofii prajiti (sunt plini de grasimi, oricat de deliciosi ar fi !). Incearca carnea de pui sau curcan, pestele,  iar drept garnituri, incearca legume pe gratar, cartofii naturi.

2. Intr-o pizzerie, decat sa mananci o pizza cu carnaciori, sunca, multe toppinguri, alege o pizza (neaparat cu blat subtire) cu carne de pui, cu ton sau cu multe legume (procumbul, vinetele, ciupercile). Evita cat de mult posibil bauturile carbogazoase (gen cola, fanta, sprite, etc) si daca e vorba de desert….torturile si prajiturile cu multa crema sunt adevarate bombe calorice. pizzaAlege mai bine o salata de fructe sau o placinta cu branza dulce.

3. Daca intri intr-un fast-food poti spune ca orice ai minca te ingrasa. Nu mai e chiar asa pentru ca acestea s-au reorientat si au si produse sanatoase cum ar fi diverse salate, piept de pui gatit in diferite feluri. Ramane valabil sfatul: bea apa plata sau suc natural. De evitat: hamburgerii, cartofii prajiti, bauturile carbogazoase!

4. Pe strada, daca ti se intampla sa ti se faca foame nu te opri la prima patiserie sau shaormerie. Incearca un iaurt de baut si niste covrigei de rontait pina ajungi acasa. E mult mai bine asa, iar silueta nu va avea de suferit.iaurt

Pentru ca stim ca timpul nu are rabdare cu unii, iata o domnisoara care a gasit o solutie eficienta, am spune noi, si de ce nu foarte sigura de a scoate bani de la un bancomat:

Solutii salvatoare

Chiar daca unii ar fi tentati sa judece gresit acest mod de operare la un bancomat, eu sunt de parere ca siguranta primeaza, mai ales in cazul femeilor.